G4Media.ro

Simona Halep explică absenţa sa de la Madrid Open: Corpul meu are…

Sursa foto: Instagram/ Simona Halep

Simona Halep explică absenţa sa de la Madrid Open: Corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit / La competiţie participă trei românce

Simona Halep a anunţat, într-un mesaj postat în social media, că lipseşte de la turneul de la Madrid deoarece corpul său are nevoie de mai mult timp pentru a fi pregătit să joace în circuitul WTA, transmite News.ro.

“Din păcate, corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit şi am luat decizia dificilă de a nu juca la Madrid. E greu, pentru că vreau să mă întorc cât mai repede în circuit, dar experienţa îmi spune să nu mă grăbesc. Mulţumesc @MutuaMadridOpen, care mi-a oferit wild card-ul, şi fanilor mei”, a notat Halep pe X.

La turneul de la Madrid, pe tabloul principal sunt trei românce: Ana Bogdan, Sorana Cîrstea şi Irina Begu. Ana Bogdan o va întâlni în pimul tur pe Xiyu Wang (China), Irina Begu pe Linda Fruhvirtova (Cehia), iar Sorana Cîrstea, cao de serie 27, va juca direct în turul doi.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...